Imi vine sa ma preling, usor, pe scaun, sub birou si sa adorm acolo pentru cateva ore. Simt ochii precum niste bucati mari, dreptunghiulare, de plumb, care vor, cu orice pret, sa iasa din orbite si sa se aseze undeva, pe o suprafata moale, unde sa zaca pana atunci cand corpul meu le va simti lipsa si ii va ruga, frumos, sa se reabiliteze.
Atipesc si tresar la fiecare 5 minute, de parca n-as mai fi dormit de 2 zile, iar fiecare noua tresarire imi consuma cate jumatate din energia ramasa, speriandu-ma, de fiecare data, ca urmatoarea atipire va coicide cu un somn la birou, din care voi fi trezit de unul dintre colegi sau, mai rau, de unul dintre sefi.
Tresar din nou! Inima imi bate din ce in ce mai tare! Ma gandesc ca poate ar trebui sa beau o cafea, ca sa-mi revin, dar gandul ca ma va adormi si mai rau ma sperie mult prea tare! Ce pacat ca nu sunt un bautor de cafea dependent si profesionist! Mi-e somn!
Un comentariu:
si mie. ma duc sa ma culc, m-ai convins. mi se inchideau ochii in timp ce citeam...
Trimiteți un comentariu